Dimitrie Gusti și colaboratorii

Cornova 1931

Editura Quant, 2011

Editarea la Chişinău a monografiei socio­logice despre satul basarabean Cornova (Orhei), realizate în 1931 de echipele Gusti-Stahl, e un eveniment care ar fi păcat să treacă neob­servat. „Enciclopedie a vieţii rurale” dintrun colţ (pierdut, între timp) al României interbe­lice, impunătorul volum face parte dintr-un vast şantier de istorie socială. Pentru iniţiatorul său, sociologul Zoltan Rostas, recuperarea activităţii şcolii Guşti reprezintă un proiect de-o viaţă, iar asocierea unui expert în generaţia ’27 precum Marin Diaconu şi a unui specialist local inimos ca Vasile Şoimaru s-a dovedit a fi salutară. Va ur­ma, sperăm, publicarea monografiilor despre Drăguş, Nereju şi Fundu Moldovei. Pînă atunci însă, avem în acest tom banca de date a unui sat basarabean „atins de orăşenizare” şi al cărui ca­racter ambivalent – primitiv/modern e în sine semnificativ. Fără a fi o ediţie critică propriu-zisă, reconstituirea se prezintă ca un miscela-neu creator, avînd la bază două culegeri reali­zate anterior de Ovidiu Bădina (1997) şi Vasile Şoimaru (2000), plus numeroase texte inedite; deschisă cu o suită de studii ale colaboratorilor, ea continuă prin consemnări ale ciclului de con­ferinţe prezentate de aceştia la Institutul Social Român, cărora li se adaugă recenzii din presa vremii, însemnări diaristice, secvenţe memoria­listice, comentarii recente, portrete şi fişe de­spre monografişti, plus o arhivă de fotografii realizate la faţa locului – în 1931 – de neuitatul Iosif Berman. Ar fi de remarcat emulaţia pe care demersul a generat-o în epocă inclusiv în rîndul unor nespecialişti ca Adrian Maniu sau Petru Comarnescu… O menţiune specială merită studiul lui Anton Golopenţia despre „procesul de orăşenizare” a satului orheian. în rest – date statistice despre evoluţia demografică, struc­tura etnică şi ocupaţională, savuroase scrisori de război şi calendare, cercetări de sociologie a familiei şi despre modul de ocupare a timpului prin activităţi domestice, investigaţii lingvistice (inclusiv despre… păsărească), despre practici magice (descîntece, zodiacuri) şi religioase, de­spre activităţi economice, manifestări artistice şi cutume juridice, alcătuiesc un mix multidiscipli-nar modelat de teoria gustiană a „faptului social total” sub semnul a ceea ce un ziarist numise, inspirat, „regionalism educativ”. Printre colabo­ratori, destule nume de rezonanţă: H.H. Stahl, Anton Golopenţia, Ştefania Cristescu, Lena Constante, Harry Brauner, Mircea Vulcănescu, Ion Zamfirescu, Constantin Brăiloiu, Xenia Costa-Foru, Ernest Bernea, Mihai Pop, Traian Herseni, Gheorghe Focşa, D.C. Amzăr, Emil Turdeanu, Igor Measnicov, Octavian Neamţu, Nicolae Argintescu-Amza, Marcela Focşa ş.a. Di­verse ca profil şi ponderi, cercetările lor „de te­ren” configurează, impresionant, o arheologie identitară ce poate fi citită ca hartă socio-antro-pologică a locului, dar şi, de ce nu?, ca roman istorico-documentar în puzzle, cu plinuri şi goluri (nu lipsesc nici personajele pitoreşti gen Popa Zamă). Textul-pilot al lui D. Guşti (Sociologia monografică) îşi asumă ca reper ambiţioasa lu­crare colectivă Recent Social Trends, inspirată de preşedintele Hoover al Statelor Unite, ca-re-şi propunea în chiar acei ani ’30 realizarea unei sociologii a naţiunii americane şi a tendin­ţelor sale de transformare. O paralelă cu micro-istoria Şcolii Analelor ar merita, de asemenea, făcută în alt context.

Activitatea de la Cornova a echipelor gus-tiene supravieţuieşte şi azi în memoria local­nicilor, iar cercetările monografice în speţă au constituit prima şi, deocamdată, singura ten­tativă izbutită de „cuplare” între elitele tehno­cratice moderne şi „România profundă”. Ce a urmat – tăvălugul istoriei totalitare şi restul – se cunoaşte.

Paul Cernat

DILEMATECA, nr. 69, februarie 2012

Printre zecile de români pe care i-am întâlnit în vara anului 2010 în Kazahstan am avut norocul să descopăr unul mai deosebit, ieșit din comun, un nebănuit poet român basarabean, ajuns la vârsta de 75 de ani, să-i trec pragul locuinţei sale de la periferia oraşului-minier Karaganda, să-i admir bogata sa bibliotecă de circa 3000 de volume, majoritatea româneşti…

Simion Plămădeală s-a născut la 23 octombrie 1935 în satul Grinăuţi, de pe malul drept al Răutului, în judeţul Bălţi al României, în familia ţăranilor Plămădeală Gheorghe şi Maria (n. Frecăuţanu).

La şcoala primară din localitatea de baştină a mers în anul 1942 pe care n-a terminat-o din cauza reocupaţiei sovietice a Basarabiei, fiind nevoit în toamna anului 1944, după „eliberare”, să meargă din nou în clasa întâi. Şcoala de şapte clase din satul natal a absolvit-o în vara anului 1951, continuând studiile la şcoala medie din satul vecin Pelinia, pe care a absolvit-o în vara anului 1954. În acelaşi an a fost admis la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, secţia de limbă şi literatură moldovenească. A fost coleg de promoţie cu mulţi înaintaşi din generaţia de aur a Basarabiei ocupate: Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, Petru Dudnic, Liviu Deleanu, Victor Teleucă, Mircea Druc, Anatol Ciocanu, Spiridon Vangheli (cu ultimul fiind şi consătean).

Dar, n-a ajuns Simion Plămădeală să susţină examenele de licenţă, fiind înspăimântat de perspectiva predării limbii şi literaturii ruse într-o şcoală românească dintr-un sat de pe malul basarabean al Prutului, unde fusese repartizat la serviciu în primăvara anului 1959, chiar dacă studiase cinci ani de zile filologia română  în straie ruseşti, străine… S-a luat de mână cu bunul său prieten Petru Dudnic, şi el poet, şi au plecat pentru totdeauna la ţelina lui Nikita

Hruşciov în Kazahstan, ca mai apoi să coboare în minele de cărbuni pentru 30 de ani, până la pensie, muncind în condiţii nocive de tot, văzând cu ochii proprii colegi şi prieteni morţi în explozii subterane, dar… unde se plătea mai bine.

Buna şi iubita sa mamă, la plecare, i-a zis: “Cât ai să trăieşti, fiule, oriunde ai să fii, să rămâi om şi român. Niciodată să nu spui că eşti moldovean sau basarabean, cum vor ei…”

Şi, fiul, s-a ţinut de cuvânt. În tot acest răstimp Simion Plămădeală a scris sute, poate chiar mii, de poezii în limba maternă şi în grafia latină, care arată că nu şi-a trădat niciodată sfânta lui Patrie – limba română. Iată câteva titluri ale poeziilor sale, grăitoare în acest sens: Noi şi ei, cotropitorii; Un vifor de durere prin inima mea trece; Cu deznădejdea am trăit; Am suferit gândind mereu; Apusul meu însângerat; Veni-va ziua cea din urmă; În hăul negrului mormânt; Răutul copilăriei mele; Din frumuseţea ta, Moldovă; Are inimă şi floarea; Mi-e dor de-o dulce româncuţă; De n-ar fi în lume doine; O dulce limbă românească…

Poeziile lui Simion Plămădeală au fost publicate în presa periodică cum ar fi:  Industrialnaia Karaganda şi Naşa Iarmarka din Kazahstan, în ziarul românilor din Montreal, Canada, Pagini româneşti, în Flacăra lui Adrian Păunescu, precum şi în culegerea de versuri ale poeţilor din Karaganda Skvozi nasloenia let (2009) ş. a. De-o carte aparte, însă, n-a avut norocul să-i fie publicată, chiar dacă, promisiuni a avut… De aceea, văzând în biblioteca sa teancul de foi cu poeziile lui, am decis să caut, în cele două capitale românești, Chişinău și Bucureşti, posibilităţi pentru a-i face autorului o frumoasă şi merituoasă surpriză în toamna anului 2010, la cea de a 75-a aniversare de la naştere. Acest minunat om, român, patriot şi poet, a meritat din plin acest efort al nostru pentru a-i tipări o primă carte în primii 75 de ani de viaţă?…

Și, pentru că, această minune deja a avut loc (la editura PROMETEU din Chișinău a văzut lumina tiparului volumul: Simion PLĂMĂDEALĂ. DEPARTE ⌐ APROAPE. 100 de poezii românești din Kazahstan), în cel mai apropiat viitor vom organiza și o lansare pe potrivă, despre care cititorii LA vor fi informați. Azi propunem cititorilor LA un buchet de poezii semnate de către acest unical și unic poet român din Kazahstan.

Imagini din cartea Simion PLĂMĂDEALĂ. DEPARTE ⌐ APROAPE. 100 de poezii românești din Kazahstan

Vasile Şoimaru

Literatura și Arta, 2011.03.17.

ÎN ADÂNCIMI VIRGINE DE CĂRBUNE

Din sânul abatajului când muşcă

Cu dinţii săi de fier o grea maşină –

De parcă zbiară dracul şi împuşcă –

Mă-nfiorează iar bătrâna mină.

Cu taina unor veacuri spulberate

Pe când se prefăceau în straturi dure

Atâtea mări de ierburi fermecate,

Copaci ca-n basme, florile pădurii;

Şi, poate, chiar şi stelele bizare

S-au prefăcut cândva în negru Soare,

Pe care-l scoatem astăzi din adâncuri

Cu dor neţărmurit de sacre cânturi.

Nu plâng chiar de mă-năbuşă furtuna,

Stârnită-n abatajul meu fierbinte

De caii de oţel care detună

Străfunduri ce ne cheamă înainte;

În adâncimi virgine de cărbune,

Ca vrerea să-mi călească şi dorinţa

Prietenului scump să-ncerc a-i spune

Că mult mi-e dor de plaiuri şi părinţii

Ce-au tot muncit mereu întreaga viaţă

Dar ne spuneau cu zâmbetul pe faţă –

Pân-adormeam – poveşti tulburătoare

În limba cea mai dulce de sub soare.

1 martie 1981

DE N-AR FI ÎN LUME DOINE

De n-ar fi-n această lume

Ploaia noastră românească,

N-ar putea în al meu suflet

Floarea dorului să crească.

De n-ar fi în lumea asta

Struguraşi de poamă fragă,

N-aş mai fi ştiut vreodată

Că de dulci minuni mi-e dragă.

De n-ar fi în lume doine –

Melodiile străbune –

N-aş mai fi ştiut că ele

Fac din inimă cărbune.

Când aud cum cântă scripca.

Uit că mai trăiesc sub soare.

Tot fiorul ei fierbinte –

Un suspin de zbuciumare.

Chiar de mi-ar propune-n viaţă

Munţi de aur, veşnicie –

Totul dau numai pe-o frunză

De pe scumpa noastră Glie.

5 mai 1986

O DULCE LIMBĂ ROMÂNEASCĂ

Un cer cu nourii de plumb

Inundă lumea despărţirii –

Enigma veşnicului dor,

Ca să tresar din amorţire.

Şi poate fără ca să vreau –

Străfulgerat de nostalgie –

Iau drumul visului de foc

Spre înflorita noastră Glie.

Vin să mă-nchin acelei limbi

În care s-au iubit strămoşii.

Dar vor în veacul Douăzeci

Să ne strivească ticăloşii.

Li se mai zice lor mancurţi

Sau, poate, suflete păgâne

Ce-ar vrea de tot să ne tâmpim,

Să n-avem Grai, Pământ şi Pâine.

Ei m-au trimis cândva prin lumi

De-nsângerată zbuciumare,

Dar dragostea de plai şi fraţi

Nu pot mişeii să-mi omoare.

Vin să mă duc la ţintirim,

La moviliţa Mamei mele –

Să plâng în hohotul nocturn,

În faţa stelelor rebele.

Iar mama din al său mormânt,

Ca altădată, să-mi şoptească:

Avem numai un singur grai,

O dulce limbă românească.

20 mai 1989

NOI ȘI EI, COTROPITORII

Ei ne văd prin gura ţevii

De nu vrem să-i ascultăm.

Pentru ei pe lumea asta

Nu mai am decât blestem.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Chiar şi de ne gudurăm

Ca un câine. Pentru dânşii

Nu mai am decât blestem.

Ei ne văd prin gura ţevii.

Eu de dânşii să mă tem?

Decât sclav –   mai bine moartea!

Veneticilor – blestem!

Bine-i să te rogi o viaţă

Numai Lui, Lui Dumnezeu.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Ei ne urmăresc mereu…

Bine-i să te rogi acasă.

Dar ce vor ei de la noi?

Ei ne văd prin gura ţevii,

Ei vor sânge şi război.

Bine-i să fii bun la suflet

Ca o pâine, dar să ştii:

Ei ne văd prin gura ţevii –

Pe cei morţi şi pe cei vii.

Omorând, ei se distrează –

Nu de astăzi, nu de ieri.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Vor iertare să le ceri.

Pentru ce? La noi acasă

Vrem şi noi să fim stăpâni.

Ei ne văd prin gura ţevii –

Secole, nu săptămâni.

Noi muncim şi zi şi noapte

Pentru Neamul nostru sfânt.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Sapă pentru noi mormânt.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Spun că noi suntem ţigani;

N-avem fraţi la Timişoara,

Nici surori la Botoşani.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Spun că ne-au „eliberat”.

Dar de câte ori cu tancuri

Glia ne-au însângerat?

Ei ne văd prin Gura Morţii –

Pe români basarabeni…

Lor le trebuie pământuri

Fără de aborigeni.

8 martie 1994

LUI GRIGORE VIERU

În mina cea de aur

A limbii noastre dulci

Ai coborât, Grigore,

Lumină să ne-aduci.

Descântec pentru suflet

Din hăuri să ridici:

Pentru români în viaţă,

Pentru români mai mici.

Tu cânturile-ţi toate

Din dor le-ai făurit.

Eşti neam cu Mioriţa –

Eternul nostru mit.

Tu eşti un nou Luceafăr

Cu sufletul divin,

Din apa cea adâncă

Eşti un etern suspin.

De neamurile dace

Ce vor trăi şi mâine

Să mă închin eu Ţie –

Atâta îmi rămâne.

Eu din străinătate

Nu pot să te sărut,

Dar veşnic lângă mine-i

Poemul tău durut.

1995

GRIG

(Lui Grigore Vieru)

Aşa cu dragoste-i ziceam

În ani de studenţie.

El din enigme făurea

Eternă poezie.

„Alarma” lui o mai păstrez

Ca o relicvă dragă.

Copilăria-n ea îmi văd

Sub struguraşi de fragă.

1995

VENETICII

De-atâtea războaie

Cu orice popor –

E frig şi-ntuneric

În creierii lor.

24 februarie 1996

MI-E DOR DE-O DULCE ROMÂNCUȚĂ

Mi-e dor de-o dulce româncuţă

Pe care-o tot lăsam să crească.

Dar nu ştiu: e în sat, ori fata

S-a dus cu-o şatră ţigănească.

Era-n amurgul unei zile

Frumoasă – cum nu se mai poate.

Ne-am despărţit pe-o veşnicie,

Căci m-a furat străinătatea.

Şi pân-acuma nu-mi dă drumul,

Mă ţine-n braţe ca în cleşte,

Ca nu cumva să uit de Mumă

Sau a vorbi în româneşte.

Dar dorul este un incendiu,

Un foc nebun când pleci de-acasă –

Să te usuci fără de Ţară

Într-o pădure-ntunecoasă.

Uscându-te cu tot cu doruri,

Nu mai tresari ca altădată…

Dar orice s-ar petrece-n lume

Visez românca adorată.

25 martie 1999

SFÂRȘITUL VIEȚII

Va năvăli şi el – sfârşitul vieţii –

Ca un vârtej prin hăul subteran.

Şi nimeni nu va şti pe plaiul nostru

Că s-a mai stins un om în Kazahstan.

Un om stingher care-a iubit Moldova

Atât de mult şi de zguduitor,

Dar care n-a putut să vină-acasă,

Să moară lângă scumpul său popor.

El va dormi sub pietrele străine

Şi la mormântul lui nu vor veni

Acei pe care chiar şi după viaţă,

Pătimitor, cu foc îi va iubi.

El nu va auzi cum plânge scripca

Şi fluierul cu-atâta jalnic dor…

El niciodată nu se va întoarce

Să guste apa rece din izvor.

De-aceea îşi îngroapă-n rându-acesta

Tot sufletul pe veci însângerat:

Ca el – să se prefacă-n rândunică,

Să zboare spre toţi oamenii din sat.

8 aprilie 2007

* * *

Bătrânii singuratici

Ce merg încet pe drum…

De vremurile grele

Îmi amintesc acum.

Am şaptezeci şi patru

Departe de amici…

Dar unde-nchid eu ochii –

Acolo sau aici?

Aş vrea să plec acasă,

Să mor pe Plaiul meu…

Aproape de măicuţa –

Să nu mai fie greu!

30 noiembrie 2008

Căderea Comuniștilor în imagini…

Institutul Fratii Golescu pentru relatii cu romanii din strainatate organizeaza pe 18 ianuarie 2010, de la ora 18:00, la Clubul Taranului din cadrul Muzeului Taranului Roman vernisajul expozitiei de fotografii a lui VASILE SOIMARU: Transnistria. Invitatul vernisajului va fi Eugen Popescu, Director general al Romanian Global News.

Proiectul “Romanii din vecinatatea imediata” al Institutului Fratii Golescu este sustinut si de catre Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucureşti si Liga Studentilor Basarabeni din Bucureşti, Asociaţia Onoare şi Patrie precum si de Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei.

Parteneri media ai evenimentului: Romanian Global News, basarabeni.ro si Familia romana.

Cu acest prilej dl. Maihai Nicolae, coordonatorul Institutului, ne-a trimis cateva ganduri despre acest demers si necesitatea lui.

„Dupa Maramuresul din dreapta Tisei si Basarabia, drumul nostru catre Romanii din vecinatatea imediata  duce spre rasarit, de la Nistru pina la Bug.

Transnistria inseamna mai mult decit teritoriul secesionist, autoproclamat in 1990 sub numele de Republica Moldoveneasca Nistreana; este de fapt, laboratorul unde imperii succedante, albe, rosii si federate au lucrat neostoit la “identitatea si limba moldoveneasca”. Sanda Galopentia a sintetizat apriat  miezul “proiectului transnistrean”:  moldovenii sunt slavi. Romani sunt doar cei din Valahia si vorbesc o limba “salonica”, deformata de imprumuturi din lb. franceza. Romanii vor “inrobirea ” moldovenilor, atit cei din Moldova si cei din Basarabia, cit si pe cei din “republica”…Moldovenii, la rindul lor au misiunea de a-i “dezrobi” pe toti moldovenii de sub dominatia romanilor imperialisti ( Editura Enciclopedica, 2006,p.LXX )

Pina spre sec. 15 pusta de dincolo de Nistru se impartea intre Podolia litvana, apoi poloneza si tatarii Olatului Oceacovului ( Ucraina Hanului, spre deosebire de Ucraina cazacilor zaporojeni intinsa dincolo  de Bug, pina la Nipru si Don ). Atunci, drumul comercial catre Caffa genovezilor (Feodosia) trecea prin Olatul tataresc, drum care pina spre 1600 se numi “szlak valahicus”, adica sleahul romanesc. La 1455, sub Petru Aron, cetatea Lerici era moldoveneasca. Prin 1703 tirgusoarele Rascov si Camionca facea parte din zestrea Ruxandrei, fata lui Vasile Voda. Romanii moldoveni patrunsesera in toata Transnistria si chiar dincolo, spre est, in Transbugia. In 1679 domnul Moldovei devine hatmanul Ucrainei, caci, zice cronica anonima a Tarii Moldovei: “vezirul dadu Ucraina cea mica Ducai Voda”. Voda isi ia in serios hatmania si-si stabileste curti (resedinte) la Tiganauca pe Nistru si Pecera pe Buh. Lucrurile se schima in 1792 cind Rusia obtine Ucraina Hanului, iar Nistrul devine hotarul dintre Moldova si Rusia. Dupa ocuparea in 1812 a Basarabiei, Soroca mai tine o vreme Rascovul si Movilaul, iar moldovenii colonizeaza , pentru tar, stepa transnistreana, intemeind satele Catargi, Cantacuzinesti, Cantacuzinovca. Administrativ, regiune e alocata insa guberniilor Podoliei, Ekaterinoslavului si noii oblastii a Oceacovului. Tinuti in pumnul strins al panslavismului rus, romanii au presimtirea istoriei si cer unirea in cadrul unui stat national unitar (Kiev,1916). La Congresul invatatorilor moldoveni, Justin Fratiman revedinca dreptul la folosirea lb. romane in scoala si biserica (Odeasa,mai 1917). Congresul soldatilor moldoveni, solicita, din nou, prin Toma Jalba, unirea si recunoasterea lb. romane (Chisinau, oct.1917). La Congresul romanilor transnistreni (Tiraspol, dec.1917) revendicarile sunt explicite: unire si lb. romana in administratie, spital, scoala si biserica. (Motivarea lor este induiosatoare: ” Rugaciunea…sa fie pi limba norodului moldovenesc ca fiistecare batrin sau tinar san-taleag cu ci fel di rugaciunie marge preutul patru dinsii in-naintea lu’Dumnadzau”). Neajutorati, romanii din Transnistria ramin in afara Unirii din 27 martie 1918.

Credeti ca asta-i tot? Ei bine nu : abia acum se asterne intunericul. Printr-o simetrie perversa, granita problematica de la Prut isi gaseste perechea la hotarul insingerat de la Nistru. Actuala “republica moldoveneasca nistreana” acopera doar o parte a Transnistriei lui Duca Voda, restul ramine un drept de superficie al Ucrainei. Cum s-a ajuns aici ?

Puterea sovietelor nu se impaca cu actul Unirii din 1918 si dupa o diversiune esuata (“rascoala” de la Tatar Bunar) Moscova creeaza pe data de 12 oct. 1924 Republica Sovietica Socialista Autonoma Moldoveneasca, cu capitala la Balta ( mutata in 1929 la Tiraspol) , unitate subordonata pe linie de partid si de stat Republicii – surori, nu fratesti- Sovietice Socialiste Ucrainiene. Stalin recunoaste astfel, indirect, ca intre Nistru si Bug, traiesc peste 300.000 de romani (peste 60% din populatia regiunii). In 1933 functioneaza aici si o ” Uniune de lupta pt. eliberarea Basarabiei de sub jugul ocupantilor romani”. Partidul Comunist Roman adera si pina la podul de flori de la Prut din 1990 nu a incetat sa sustina”ideea” cu neclintita consecventa revolutionara… Pe data de 9 noiembrie 1924 are loc la Birzula prima sedinta a Comitetului Central al noii republici. Tovarasul Soncev incheie sedinta cu entuziasta lozinca: “Traiasca si infloreasca Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, leaganul Romaniei sovietice.” Acum, intelegeti?

Reinstalati in Basarabia, dupa Ultimatumul din iunie, sovieticii adopta pe 2 aug.1940, la a 7-a sesiune a Sovietului Suprem “Legea cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Unionale Moldoveneasca”, venind, bineinteles,” in intimpinarea doleantelor oamenilor muncii… dupa principiul dezvoltarii libere a nationalitatilor”. Frontiera o stabileste Sovietul Suprem al R.S.S.Ucrainiene. Mentionam momentul 1990 al infiintarii Republicii Moldovenesti Nistrene si avem astfel toate etapele unui proiect, inghetat intre extremitatile Asiei si periferia Europei, pe linia de centura a unei anume Federatii…

Daca aveati cumva impresia ca primul dictionar moldo-roman l-a facut tov. Stati in Chisinaul “moldoveanului” Mark Tkaciuk, ei bine sunteti in eroare. In 1929 a aparut la Tiraspol “Gramatica moldoveneasca” de Leonid Madan. Nici romana, nici rusa, “moldoveneasca” curata : haracternise pt. caracteristici, sangurcirmuiri pt. autodeterminare, amuvremnic pt.contemporan, zalnictrebi pt. obicei, unofelnic pt. monoton, galustuh pt. cravata… O ” Zoologhie” tiparita in 1938, tot la Tiraspol, clasifica molustele in panticochisioarnise si capochisioarnise, oferind si un impotrijitor la molipsirea cu tatoi. Nici astazi nu e usor sa-ti vorbesti limba materna  in “republica”. Cereti, in romana un bilet la meciul echipei Serif Tiraspol ? Raspunsul vinzatoarei vine imediat, ca o mustrare : Govorite po celoveceski ! “Vorbeste ca omul”, caci romanii sunt… Nu credeti ? Ascultati muzica “rap” a tinerilor din Transnistria”.

Vasile Soimaru, doctor in economie preda la Academia de Studii Economice din Chisinau. Deputat in Parlamentul R.Moldova in anii 1990-1994 si 1998-2001. Scriitor si publicist, a publicat mai multe volume, amintim aici monografia “Neamul Soimarestilor” (coautor, dr. Al. Furtuna), “Caderea premierilor” (1999), “Cornova” (2000). Din 1994 se manifesta in domeniul artei fotografice, organizind o prima expozitie ” De la Columna lui Traian la Valul lui Traian” (Chisinau, dec.2002). Preocuparea Constanta pentru romanii raspinditi in lume l-a facut sa strabata peste 100.000 de kilometri, eforturile sale concretizindu-se in doua, inegalabile, albume : “Poeme in imagini” (2004) si “Romanii din jurul Romaniei” (2008).

” Vizitarea zonelor sus amintite mi-au intarit impresia, ideea ca exista intr-adevar un miracol romanesc, pentru ca in ciuda trecerii anilor, in ciuda cruzimii metodelor la care au recurs ocupantii straini pentru a-i dezradacina, in ciuda asimilarii, foarte multi conationali si-au pastrat totusi demnitatea si harnicia de gospodar-pur romanesti, si-au pastrat religia si obiceiurile de nunta, cumetrie, hramul bisericii satului, portul, folclorul si, intr-o oarecare masura – chiar si graiul, cel mai expus pericolelor”.

Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Marţi, 12 ianuarie 2010

Il s’agit d’un album en images, absolument unique dans l’historiographie roumaine contemporaine. Une figure emblématique de la Bessarabie, Vasile Şoimaru, dont les précieuses contributions à l’histoire de tous les Roumains depuis le Moyen-Âge jusqu’à nos jours ont déjà reçu des éloges mérités, est  une institution selon l’opinion  de Vlad Pohilă, auteur d’une sort de Préface (car il écrit Au lieu de préface) et rédacteur du livre, qui rappelle les succès de ses efforts  de dernières décennies. Il commence son introduction avec un souvenir de l’année 2000, lorsque  Vasile Şoimaru, connu voyageur dans  beaucoup de lieux, fut interrogé par un collègue  sur le  pays  qu’il voudrait encore voir ; il a répondu : « la Grande Roumanie. » (p.5)

Partant de cette idée, Vlad Pohilă apprécie  que cet album (cca. 850 images)  pourrait avoir comme sous-titre  Livre pour l’âme, Livre de  cœur  ou mieux encore »,  De profundis, comme disaient nos ancêtres latins. Ici se trouverait le point de départ de cette redoutable entreprise, un album monographique, qui débuta il y a quelques  12-14 ans.
L’auteur  de cet ouvrage  nous offre comme introduction  un petit texte dont le titre est bien éclaircissant: Voyages autour de la Roumanie : cent mille kilomètres  en cinq années. (pp. 7-13) Il décrit toutes les étapes de ses voyages, avec des détails bien intéressants, la première direction étant la Bucovine  et le dernier arrêt l’ancien Constantinople ou l’actuel Istanbul. Vasile Şoimaru  avoue que pendant cette  aventure  il a pris cca. 1.000 photos,  plusieurs milles de cadres  filmés avec un appareil digital, des centaines de CD et DVD.
Ce très riche matériel documentaire  est organisé en 14 chapitres dont l’énumération nous  offre la vision historique et aussi les dimensions de l’effort de l’auteur : I.  Le Maramureş historique (Ukraïne)(pp.14-29) ; II. Le Nord de la Bucovine,  de la Bessarabie et le district Hertza (Ukraïne)(pp. 30-87) ; III. La République Moldava (pp.88-113) ; IV. La Bessarabie historique (Ukraïne)(pp. 114-127) ; V. Les Moldaves de la Transnistrie, de l’Est de Boug et du Caucase du Nord (Ukraïne, Russie)(pp.128-157) ; VI. Traces roumaines à Istanbul (Constantinople)(pp. 158-161) ; VII. La Dobroudja du Sud, la Vallée  du Timok, autres petites îles roumaines en Bulgarie(pp. 162-179) ; VIII. La Vallée du Timok, le Sud du Banat et d’autres traces roumaines en Serbie(pp. 180-197) ; IX. Le Banat hongrois et le district de Debrecen(pp. 198-201) ; X. Les Aroumains de la Grèce, de la Macédoine ex-yougoslave et de l’Albanie(pp. 202-219) ; XI.Les Istroroumains de la Croatie et les Frioulans du Nord de l’Italie(pp. 220-229) ; XII. Des vestiges valaques en République Tchèque et en Slovaquie(pp. 230-242) ; XIII. Le traces des Bolokhovains   en Pologne et en Podolie (l’Ukraïne) (pp. 244-261) ;  XIV. L’avenir roumain d’autour de la Roumanie (pp. 262-269).
Deux cartes identiques – La répartition de la population roumaine sur le continent européen  – imprimées au début et à la fin du livre et une  Bibliographie séléctive  achèvent cet ouvrage d’une valeur sentimentale  touchante.

Constantin Iordan

Revue des etudes sud-est europeennes
Tome XLVII, 2009,(n. 1-4, Janvier-Decembre), p. 383

Andrei Vartic

Cititorul atent va observa, credem, că în această pagină inaugurăm o nouă rubrică; „Oameni şi cărţi”. Sub acest generic – simplu, şi, concomitent, extrem de cuprinzător -, vom prezenta personalităţi şi fapte axate pe tainica, nobila, atotputernica relaţie dintre fiinţe umană şi carte, lectură, bibliotecă, scris. Astfel cititorii vor cunoaşte mai multe amănunte „din interior”, despre preocupările unor scriitori, cercetători, artişti, politicieni, oameni de rând etc. – toţi, însă, obligatoriu bibliofili de marcă, oameni pentru care cărţile constituie o parte a vieţii. Deschidem noua rubrică cu o tabletă de Andrei Vartic, cunoscut şi apreciat regizor, publicist, fruntaş al mişcării de eliberare naţională, un veritabil filozofai culturii, el însuşi un distins biblioman. îi mulţumim pentru amabilitatea de a ne încredinţa spre publicare acest articol deschizător de drumuri şi pentru alţi autori ce vor dori să ne mai scrie pe tema anunţată.

ADEVĂRUL  ŞI  FRUMOSUL, CA PROFITURI  SUPREME
Andrei VARTIC

Dintre toate acţiunile culturale româneşti din Basarabia ultimilor ani, cele pe care le realizează Vasile Şoimaru, profesor la Academia de Studii Economice de la Chişinău (ASEM) sunt dintre cele mai importante. Asta

deoarece ele sunt deosebit de valoroase şi nu urmăresc obţinerea altui profit decât adevărul despre romanitatea Basarabiei. Iar de aici – promovarea frumosului, binelui, încrederii în puterile noastre. E ceea ce se poate face eficient la noi, în vremuri atît de vitregi.

Vasile Şoimaru a editat în ultimii ani mai multe cărţi importante. Unele din ele, ca Litanii pentru treistâri, de Mircea Vulcănescu, au văzut umina tiparului întâia oară în tot spaţiul cultural românesc – după război, şi după colapsul comunismului. în această carte au fost editate, în premieră absolută, poemele şi traducerile marelui filosof, sociolog, economist şi martir român, denumit şi„Socrate al României”.

Alte volume mărturisesc adâncimea rădăcinilor sufletului românesc din Basarabia, cum ar fi Născut în Comovo, o carte fundamentală despre preotul şi istoricul Paul Mihail, unul din cei mai mari români ai Basarabiei. Altele ne reamintesc necesitatea reîmprospătării necontenite a memoriei noastre cu neasemuite opere ale trecutului. Din această categorie de acţiuni ştiinţifice şi culturale face parte reeditarea de către Vasile Şoimaru a culegerii de Cugetări ale lui Nicolae lorga.

Vasile Şoimaru s-a născut la Cornova, judeţul Orhei, sat pe care l-a ales profesorul Dimi-trie Guşti pentru una din cele mai spectaculoase cercetări

monografice realizată de echipele sale în perioada interbelică. Din acea echipă au făcut parte multe personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale de atunci, ca Anton Golopenţia, Henri H. Stahl, Mircea Vulcănescu, Petre Ştefănucă, Hary Brau-ner, Lena Constante, Traian Herseni, Constantin Brăiloiu şi alţii, mulţi din ei devenind şi personajele principale ale cărţilor şi cercetărilor pe care le prezentăm aici. Aşa profesorul Vasile Şoimaru a readus în centrul atenţiei opiniei publice româneşti noutatea excepţională a metodei monografice, precum şi valoroasa muncă ştiinţifică a echipelor Guşti. Ca discipol al acelei formidabile şcoli, V. Şoimaru a realizat şi o nouă cercetare a Cornovei, pe care a şi publicat-o într-o nouă monografie a satului Cornova. Această carte demonstrează ştiinţific, aşa cum a demonstrat şi cercetarea profesorului Dimitrie Guşti, că nu numai locuitorii Cornovei, străvechi sat românesc din Basarabia, ci că toată Basarabia este românească din timpurile de geneză ale neamului românesc. Aceleaşi motive, ale stră-vechimii românilor din Basarabia, l-au pornit pe Vasile Şoimaru şi pe urmele întregului neam al Şoimăreştilor. Aşa a ajuns şi la opera şoimă-rească a lui Mihail Sadoveanu, şi la rădăcinile comune ale acestei vechi familii de români. Aşa a apărut altă capodoperă a lui Vasile Şoimaru – Neamul Şoimăreştilor, scrisă împreună cu dr. în istorie Alexandru Furtună.

Ajunşi la acest titlu, identic cu al lui Sadoveanu, trebuie să spunem că metoda ştiinţifică, dar şi artistică, de care se foloseşte profesorul Vasile Şoimaru în cercetările şi acţiunile sale ştiinţifice şi culturale este fotografia. Atât cea culeasă din arhiva vremii, cât şi cele pe care le realizează el însuşi. Toate cărţile sale sunt editate în baza acestei metode, toate sunt şi adevărate arhive fotografice, dar şi adevărate colecţii de artă, de multe ori fotograful Vasile Şoimaru mergând înaintea profesorului de economie şi sociologie Vasile Şoimaru. Aşa a apărut una din cele mai frumoase cărţi ale sale, monografia satului Şoimăreşti de pe Valea Moldovei, satul care a stat şi la baza inspiraţiilor lui Mihail Sadoveanu. Scrisă de către Vasile şi Agripina Preutu, intelectuali din Şoimăreşti, cartea este editată în Basarabia şi îl are drept coautor pe Vasile Şoimaru, cu un set uriaş de fotografii. Aşa ajungem la cea mai importantă carte a fotografului Vasile Şoimaru -Poeme în imagini, în care spiritualitatea roma nească este adunată într-o galerie unică de excepţionale fotografii artistice.

Vasile Şoimaru a fost şi deputat în Parlamentul de la Chişinău, şi vicerector fondator al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), şi ucenic al regretatului profesor Paul Bran, primul rector al ASEM, dar şi rector la ASE din Bucureşti. Acea experienţă nu a fost simplă, aşa că din nenumăratele ei cotituri şi culise a rezultat şi o carte de publicistică politică – Căderea premierilor, de care ar trebui să ţină cont cei care îşi asumă responsabilitatea conducerii politice şi economice a Basarabiei.

În această prezentare, oricât de scurtă, nu putem să nu zăbovim încă asupra unui detaliu. Este bine să se ştie că toate lansările cărţilor editate de Vasile Şoimaru au fost realizate sub forma unor importante manifestări ştiinţifice la ASEM, la biblioteciie„B R Hasdeu”şi„Onisifor Ghibu” din Chişinău, la reşedinţa Mitropoliei Moldovei, din laşi, la Casa-muzeu„Mihail Sado-veanu”din Fălticeni, Casa-muzeu „Nicolae lor-ga”din Botoşani, Biblioteca judeţeană din Ploieşti, la primăriile satelor Cornova şi Şoimăreşti, şi în multe alte locuri unde s-a străduit să invite şi nenumărate personalităţi, martori ai evenimentelor descrise în cărţi, cum ar fi Zamfira Mihail, fiica lui Paul Mihail, Sanda Golopenţia, fiica lui Anton Golopenţia sau Măriuca Vulcă-nescu, fiica lui Mircea Vulcănescu. Este neuitat simpozionul organizat la Chişinău de Vasile Şoimaru cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu. Sau manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Paul Mihail. Sau participarea, pe 26 martie 2006, la inaugurarea neasemuitei alei „Constantin Stere” (adevărat Pantheon al scrisului românesc închinat scriitorilor care au scris la glorioasa revistă Viaţa Româneasca) în parcul de la Bucov, de lângă Ploieşti, când Vasile Şoimaru a şi fost menţionat cu o diplomă de excelenţă. în anii din urmă, pe cont propriu, el a călătorit practic în toate zonele unde locu-iesc românii din jurul României, fiindcă intenţionează să publice o carte în imagini despre aceste locuri şi aceşti oameni minunaţi care asigură cea mai eficientă securitate a hotarelor Tării.

Ajutat şi de câţiva prieteni, dintre care menţionăm în primul rând pe scriitorul şi publicistul Viad Pohilă, profesorul Vasile Şoimaru adună în conferinţe şi simpozioane, lansări de carte şi serate omagiale urmaşii şcolii sociologice a lui Dimitrie Guşti. O asemenea adunare este şi importanta conferinţă ştiinţifică comemorativă Anton Golopenţia – reprezentant de frunte al şcolii româneşti de sociologie, organizată de Vasile Şoimaru la Chişinău, pe 18 ianuarie 2007, cu ocazia lansării monumentalului studiu în două volume ai lui Anton Golopenţia despre românii de la Est de Bug, editat de Sanda Golopenţia. în această zi Basarabia l-a pomenit pe savantul şi patriotul-martir Anton Golopenţia, ucis în închisorile comuniste în 1951 pentru că a vorbit despre necesitatea imperioasă a de-bolşevizării Europei, identică cu cea a de-nazificării; l-a omagiat şi pe etnologul şi folcloristul Petre Ştefănucă şi a comemorat campania monografică de la Cornova, organizată acum 75 de ani.

Cu gândul la viitoarele acţiuni ştiinţifice şi culturale ale profesorului Vasile Şoimaru, reluăm aici ce a scris domnia sa în prefaţă la monografia NeamulŞoimâreştilor:„…îmi plec fruntea în faţa memoriei bunilor mei străbuni, le mulţumesc că au avut grijă să-şi trăiască viaţa astfel încât astăzi să mă pot mândri cu dârzenia, spiritul gospodăresc şi demnitatea lor şi să-i salut pe cei care vin după noi, să-i îndemn să fie vrednici şi mândri de străbunii lor…”. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi la acest început al anului 2007!

de Andrei VARTIC,
Bibliopolis,Vol.25(nr.1,2007)

Vlad Pohilă

Cu vreo opt ani în urmă, la jubileul lui Vasile Şoimaru, un coleg de-al meu de breaslă, l-a întrebat într-un „interviu-maraton”: „Ce ţară aţi mai dori să vedeţi Dvs., care aţi văzut atâtea ţări?” Răspunsul dat de V. Şoimaru i-a mirat pe mulţi: „România Mare”. Între timp, intervievatul nu a putut vedea această ţară de vis. În schimb, a imaginat, a re-făcut o Românie Mare – ba poate şi mai mult!… –  între copertele unei cărţi…

Dar cum se naşte o carte? Iată o taină pe care nu ştiu de ar putea-o descifra vreun savant sau vreun magician – cu uşurinţă, şi până la capăt. Dificultatea răspunsului la această întrebare rezidă şi în faptul că elaborarea unei cărţi adevărate este o chestiune strict individuală, personală, intimă chiar: fiecare face nu numai pe măsura talentului său, a capacităţilor sale, cum îl duce capul, ce îi sugerează inteligenţa, dar mai ales – cum îi dictează inima.

Volumul pe care l-ai deschis, stimate cititor, numit Românii din jurul României în imagini, ar putea să aibă ca subtitlu o formulă de genul Carte pentru suflet. Da, e o carte şi de învăţătură, şi totuşi, prioritar, e o carte din inimă, ori, şi mai bine, cum spuneau strămoşii noştri latini: De profundis, adică – Din adâncurile inimii, ale sufletului. Pentru că din inimă, din starea, din trăirea sufletească a autorului s-a născut lucrarea aceasta de excepţie: nu e numai un splendid album, cu elemente de monografie (272 pagini, circa 850 de imagini), ci este o lume întreagă, un întreg univers românesc se află  între copertele acestei tipărituri!

Mi-a fost dat de mai multe ori să aud încântarea autorului, dr. Vasile Şoimaru, în legătură cu o remarcă a lui Nicolae Iorga, potrivit căreia România ar fi unica sau una din puţinele ţări din lume înconjurată de conaţionali. Nu credeam, nu îmi imaginam însă că această observaţie a strălucitului nostru cărturar ar putea servi drept punct de plecare pentru elaborarea unui album monografic. De fapt, este destul de greu a stabili cu precizie când şi unde a fost pentru V. Şoimaru acest punct de plecare. Personal, l-aş “deplasa” cu vreo 12-14 ani în urmă – când i s-a aprins în suflet focul, pasiunea pentru arta fotografiei. Încă pe atunci, conferenţiarul universitar de la ASEM, doctor în economie V. Şoimaru, care se impunea tot mai frumos şi ca publicist, cu o abordare nu numai economică, dar şi istorică a lucrurilor, a fenomenelor, ei bine, încă de atunci dânsul surprindea oameni, locuri, evenimente ce formau pagini de istorie. Apoi, a prins a coborî în jos, mai spre adâncurile istoriei naţionale. Tocmai pasiunea pentru istorie, perceperea ei, l-au dumerit definitiv că în cazul nostru, al românilor, nu numai istoria a fost şi mai rămâne  nedreaptă cu noi,  dar şi geografia românilor este cu totul nedreaptă, adică incompletă, dacă e să ne limităm la cele două state româneşti: România ca atare şi Republica Moldova. Din tentaţia de a cunoaşte mai amplu  istoria şi geografia românilor, a purces dânsul în Nordul Bucovinei, în aşa-numita acum regiune Cernăuţi, apoi şi mai la nord – în Maramureşul istoric (azi, regiunea Transcarpatică), pe urmă şi la sud, pe ţărmul Mării Negre, în străvechile sate şi oraşe moldoveneşti din actuala regiune Odesa a Ucrainei.

Cam acesta a fost începutul. Dar, vorba poetului: “Orice început se vrea fecund…”  (Lucian Blaga), şi Vasile Şoimaru a mers mai departe… Spre est, l-o fi îndemnat exemplul lui Anton Golopenţia (1909-1951), savantul şi patriotul care, înainte de fi cercetat localităţile moldoveneşti de pe fluviul Bug, poposise în chiar satul natal al lui V. Şoimaru, Cornova din ţinutul Orheiului – cu o echipă monografică, diriguită de acad. Dimitrie Gusti (1880-1950). Spre vest, în adâncul “oceanului slav” din Balcani, parcă a călcat pe urmele folcloristului Teodor Burada (1839-1923). A mers însă Vasile Şoimaru, uneori, mai departe decât înaintaşii săi. Vom aminti, în context, că a ajuns în satele istro-române, din Croaţia, de unde a plecat în lume Nicola Tesla (1856-1943), faimosul inventator al motorului electric, tot el autorul proiectului centralei electrice de pe cascada Niagara. A trecut şi prin localitatea Wadowice, în care s-a născut  Papa Ioan Paul al II-lea, alias Karol Wojtyla, despre care mai mulţi biografi au scris că ar avea adânci rădăcini româneşti. A vizitat satele moldoveneşti din Caucazul de Nord (Rusia), de a căror existenţă aveau cunoştinţă, până acum, doar câţiva folclorişti de la Chişinău. Nu a uitat nici de românii din Banatul de Sud (Sârbesc), nici de vlahii din Valea Timocului, nici de aromânii din Macedonia (ex-iugoslavă), din Albania, din Grecia…

Unele din aceste puncte geografice le-a vizitat de câteva ori, şi nu numai pentru a face “precizări fotografice”, dar şi pentru a se reîntâlni cu oameni din partea locului. Căci, datorită ştiinţei de a comunica pe care o posedă, pe unde a fost, Vasile Şoimaru a legat strânse prietenii, a fost prins de cumătru sau invitat de onoare la aniversări, hramuri şi nunţi, la alte sărbători familiale, creştine ori populare. Ca să nu mai vorbim de stilul “pur şoimăresc” de a-şi bucura “vedetele”, protagoniştii, cu surprinzătoare atenţii, precum şi cu poze în care i-a înveşnicit în cele mai neaşteptate ipostaze: unora le-a înmânat personal fotografiile, altora le-a trimis prin poştă; în fine, cei din a treia categorie de beneficiari se vor regăsi în paginile acestei cărţi – poate la lansarea ei, poate mai apoi.

Să nu credeţi  însă că drumurile, drumeţiile lui Vasile Şoimaru prin românimea risipită în jurul României au fost presărate numai cu întâlniri frumoase şi surprize înduioşătoare. A fost şi hărţuit de privirile agresive, dar şi de apucăturile “haiduceşti” ale poliţiştilor de pe drumurile Rusiei, când mergea la conaţionalii noştri rătăciţi tocmai la poalele munţilor Caucaz. Somat de aceeaşi atitudine a unor reprezentanţi ai autorităţilor vamale din Ucraina, şi de vigilenţă excesivă a securiştilor ucraineni, numai pentru că a vrut să fotografieze un pod arcuit deosebit de pitoresc peste râul Bug. A parcurs o bună parte din traseul prin Albania şi Kosovo urmărit de privirile hulpave ale unor mafioţi mărunţi, din partea locului. A trebuit să “înghită” spiritul de neguţător, pus deasupra sentimentului de elementară frăţie, al unor aromâni din Grecia; să treacă peste teama de a comunica (sic!) a unor români sau vlahi din Serbia, dar şi a unor moldoveni din Bugeac, din Sudul Basarabiei, “dăruit” de către Stalin Ucrainei, precum şi din alte zone în care înstrăinarea românilor, respectiv, severitatea autorităţilor situate peste aceşti conaţionali ai noştri, au ajuns la cote ale anormalului, dacă nu ale unei demenţe naţionaliste ori şovine, rasiste chiar. Pe această pantă a unor insolite întâmplări şi atitudini  etno-psihologice, pantele, serpentinele ameţitoare ale Carpaţilor, Pindului, Alpilor sau ale altor munţi, pe unde i-a fost dat să meargă de mai multe ori, păreau deja nişte banale, cotidiene primejdii…

Ce l-o fi împins la drum, ce l-o fi mânat pe atâtea căi nebătătorite? Desigur, o firească curiozitate, şi o admirabilă fascinaţie a frumosului din om şi din sânul naturii. Dar, neîndoios, şi primordial chiar, Vasile Şoimaru a pornit în drumeţii  ghidat de un mare, acut, vibrant, mai rar întâlnit la noi sentiment al dragostei de Neam şi Ţară.

În aceşti ani de călătorii prin vreo zece ţări unde se mai află localităţi populate de români, pe distanţe foarte lungi – şi în timp, şi în spaţiu -, V. Şoimaru a fost, în genere, un călător… cu sine însuşi. Poate sună cam ciudat, şi totuşi foarte adevărat: pe parcursul a cinci ani, de-a lungul a circa o sută de mii de kilometri, Vasile Şoimaru a fost cu precădere un pelerin solitar prin românimea de dincolo de frontierele României contemporane. A mers într-acolo însă, cu o admirabilă îndărătnicie răzeşească, adeseori în detrimentul unei existenţe comode de intelectual şi în dauna bugetului familial. Totuşi, ar fi nedrept dacă nu am menţiona şi acest aspect: în frumoasa-i aventură de pelerin prin românime, a beneficiat de înţelegerea şi de sprijinul familiei sale, din partea doamnei Maria Şoimaru, mai întâi de toate; apoi, a rectorului ASEM prof.  univ. dr. hab. Grigore Belostecinic; a altor colegi, a unor prieteni sau pur şi simplu oameni de bună-credinţă. Lista cu numele acestor persoane deschide prezenta carte. La acest semn de omagiu, de gratitudine a călătorului, autorului nu ne rămâne să facem decât o singură precizare: lista este incompletă, din simplul motiv că ar fi imposibil să fie atotcuprinzătoare – din fericire, în această lume atât de pestriţă, în aceste vremuri atât de tulburi, oricum sunt destui oameni vrednici şi nu sunt puţine – nici faptele bune.

Spuneam mai sus că neobişnuita, uimitoarea carte a lui Vasile Şoimaru este una de suflet, ieşită din inima lui. Dar mai e şi o carte a unei simţiri aparte – şi artistice, şi omeneşti, şi civice, a lui Vasile Şoimaru. E şi un bilanţ al unor eforturi de un transparent patriotism, manifestat şi prin editarea unor cărţi de certă valoare, dar şi prin organizarea, pe parcursul a opt ani, a nouă conferinţe ştiinţifico-omagiale, multe însoţite de expoziţii personale foto, consacrate unor presonalităţi de prim rang ale românismului: D. Gusti, M. Vulcănescu, N. Iorga, A. Golopenţia, T. Herseni, Paul Mihail, Mihai Pop ş.a.  Şi mai e o lucrare a unei conştiinţe – nu e defel întâmplător faptul că autorul a ţinut – şi a făcut tot posibilul – ca acest album monografic să vadă lumina tiparului până la 27 Martie 2008, adică exact la 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – zi istorică, ce a dat startul unirii şi altor pământuri populate de români, într-un stat mare şi puternic, evenimentul culminând la 1 Decembrie 1918.

În context, mi-am amintit de remarca unui  scriitor polon, Stanislaw Jerzy Lec, autor de subtile maxime şi cugetări: “Ca să ai conştiinţă de sine, trebuie să fii barem cineva”. Nu voi căuta, nu voi născoci metafore sau definiţii despre conştiinţa de sine a lui Vasile Şoimaru, despre personalitatea lui, pentru că am la îndemână, de câţiva ani deja, o caracterizare memorabilă prin fineţea ei. E o referinţă a venerabilului prof. dr. Raoul Şorban (1912-2006), istoric şi critic de artă, dar şi un înflăcărat, extrem de sincer patriot, tot el şi fiul lui Guilelm Şorban – al celui care ne-a lăsat muzica pentru nemuritoare cântece pe versuri de Mihai Eminescu sau George Coşbuc, precum Mai am un singur dor, Pe lângă plopii fără soţ, Vezi rândunelele se duc, Pocnind din bici pe lângă boi, La oglindă etc., etc. Cunoscând preocupările lui V. Şoimaru, inclusiv fotografiile lui, cărţile sale (monografiile Cornova, Neamul Şoimăreştilor, Satul Şoimăreşti [din judeţul Neamţ], albumul Poeme în imagini) sau cele tipărite din proprie  iniţiativă la editura “Prometeu” (Cugetări de Nicolae Iorga, Poezii şi traduceri de Mircea Vulcănescu, culegerea omagială consacrată lui Paul Mihail etc.), regretatul profesor Raoul Şorban, l-a prezentat astfel unor prieteni din Germania: “Vasile Şoimaru e o întreagă instituţie…”

Cum ne putem lesne convinge parcurgând măcar şi paginile acestui splendid album-monografie, “instituţia Vasile Şoimaru” funcţionează foarte bine, oricum – fără greş, justificându-şi perfect nu numai legendarul nume, dar şi acest supranume, al cărui naş a fost unul dintre cei mai de seamă români ai secolelor XX şi XXI, neuitatul patriarh al românilor din Transilvania şi nu numai…

Vlad POHILĂ

Fratii nostri de peste Prut ne trimit mereu semne în spiritul fratiei. Într-una din zilele lunii septembrie, colaboratorii revistei „Observatorul”, cenaclul „Nicapetre” si Teatrul „Tudor Musatescu” au organizat o întâlnire cu remarcabilul om de cultura din Chisinau Vasile Soimaru, doctor în economie, maestru al fotografiei artistice. Domnia Sa ne-a adus cadou un splendid album-monografie – „Românii din jurul României în imagini” – care ne vorbeste despre „nemurirea neamului românesc”, precum spunea regretatul om de cultura Andrei Vartic.

La întâlnirea aceasta în spiritul fratiei au participat si multi basarabeni stabiliti în Canada. Spatiul larg al frumoasei locuinte pusa la dispozitie de catre aproape nonagenarul Ovidiu Creanga, sufletul basarabenilor canadieni, si fiica sa Luminita, a fost un cadru cât se poate de potrivit, strecurându-ne în suflet sentimentul cald ca ne aflam împreuna „acasa”. Deschiderea a facut-o directorul „Observatorului”, Dumitru Puiu Popescu, prezentând cu multa caldura autorul si opera sa.

Luptator activ al Miscarii de eliberare nationala si pentru unirea Basarabiei cu tara-mama, dr. Vasile Soimaru, alcatuind acest volum, a reusit sa-i faca lansarea la Chisinau, în mod simbolic, în ziua de 27 martie 2008, când s-au împlinit 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. Gestul acesta îsi gaseste explicatia în faptul ca albumul este o vie marturie a luptei pentru unitatea spirituala si nationala a poporului român. Splendidul volum este prefatat de scriitorul basarabean Vlad Pohila.

Din dragoste pentru neam si tara, pentru pastrarea si promovarea culturii, limbii si valorilor spirituale ale românilor din afara granitelor a umblat neobosit mii si mii de kilometri, pe cont propriu, timp de cinci ani, pentru a identifica si a scoate la lumina ipostaze din cultura si civilizatia românilor, a semenilor nostri, care si-au pastrat identitatea de români. A surprins locuri de trai sedentar în diferite perioade istorice, imagini ale frumoaselor biserici, fântâni, izvoare, curti, case, crânguri, portul, costume nationale, ziduri vechi, aspecte contemporane ale neamului românesc, asa cum se afla la ora actuala, dar si miscatoare frumuseti arhaice.

A colindat multe sate sau colectivitati mai mari sau mici de români aflati în Rusia, Ucraina, Nordul Bucovinei, Croatia, Valea Timocului (Bulgaria si Serbia), Albania, Grecia, Macedonia etc. si a facut ca în albumul sau sa locuiasca împreuna românii aflati pretutindeni în lume. E prezent aici un întreg univers românesc, e o carte care trezeste constiinta de neam, care se adreseaza adâncului inimii si sufletului nostru, o carte în care emotiile te fac sa-ti tremure vocea si mâna, atunci când îi rasfoiesti paginile.

Mânat de dorinta informarii pentru a alcatui editia a doua a acestui volum, în lunile iunie-septembrie curent, dr. Vasile Soimaru a facut iarasi un tur international – din Caucaz pâna la marile Ionica si Adriatica, apoi în Maramuresul Mic (istoric), dar a sosit si în Canada pentru lansari si întâlniri cu românii de aici. A poposit la Montreal, a trecut si pe la Winnipeg, apoi a ajuns în localitatea Boian din provincia Alberta, la românii sositi acolo la sfârsitul secolului al XIX-lea, din Boianul Bucovinei, cântat de Eminescu în Doina sa. La întoarcere, a stat doua zile în Toronto, de unde a plecat acasa cu frumoase impresii si ne-a dat si noua satisfactia întâlnirii ca între frati.

Pe masa, alaturi de o pâine coapta de mâna amfitrionului, o pâine mare, asa cum se face în Basarabia, statea albumul-monografie, având pe prima coperta Coloana Infinitului lui Brâncusi, iar pe coperta a patra – harta României Mari, dar si o alta carte a sa – „Poeme în imagini”. Autorul ni s-a adresat în graiul dulce al moldovenilor, cu voce blânda si calma, cu caldura si daruire, dar cu vibratie profunda. A început cu un clip cu imagini semnificative din album, acompaniate de corala Liceului „Prometeu” din Chisinau, care a interpretat cântecul „Îndemn la unire” compus de profesorul Aurelian Silvestru. Refrenul, cu îndemnul sau rascolitor „Hai sa ne ridicam si sa înfaptuim unirea”, a avut darul de a ne emotiona pâna la lacrimi.

Au fost multe momente impresionante, ca cel trait când autorul ne-a spus ca aceasta carte este un dar al basarabenilor pentru fratii din România sau de oriunde s-ar afla ei. Au fost momente de satisfactie, când am aflat ca elevii din tinuturile de peste Prut vorbesc o limba româna corecta, cu accent specific limbii române. O discutie ca aceasta i-a atins o coarda deosebit de sensibila domnului Ovidiu Creanga, care, lasând lacrimile sa îi curga în voie, ne-a vorbit despre sprijinul pe care îl acorda unor licee de pe tarâmurile dragi ale bastinei sale, inclusiv celor din Transnistria.

Am aflat multe amanunte despre felul cum a luat nastere aceasta pretioasa carte, despre viata basarabenilor tinuta în chingile comunistilor, despre eforturile pentru pastrarea identitatii nationale, dar si despre unirea cu România, asa cum crede dr. Soimaru ca este posibila, primul pas fiind acela de a intra în Uniunea Europeana. Ne-a cucerit sinceritatea sa si modul deschis de a ni se adresa. Vorbind despre problemele cu care s-au confruntat locuitorii Basarabiei, în special eforturile pentru a-i deznationaliza, în conditiile în care nu aveau informatii despre tara-mama, autorul ne spune: „M-am aflat si eu sub influenta propagandei sovietice de-a lungul anilor. Dar timpurile s-au schimbat si mi-am dat seama, ca si multi alti basarabeni, cine suntem si de unde venim. Lucrarea de fata este o razbunare a mea personala împotriva regimurilor comuniste care au încercat sa ne deznationalizeze”.

Discutiile care au urmat pe aceasta tema au fost vii, interesante si nu de putine ori cu lacrimi izvorâte din adâncul inimii. Toti vorbitorii au subliniat valoarea acestui album – un emotionant omagiu adus tuturor românilor – si efortul titanic al autorului pentru realizarea lui. Întâlnirea noastra ne-a facut mai uniti în spirit si în simtiri, si am continuat discutiile în grupuri mai mici, la o gustare în care pâinea de pe masa si-a raspândit aroma si gustul alaturi de alte bunatati din bucataria recunoscuta a moldovenilor, de un vinisor de pe acele meleaguri. Împreuna cu felicitarile si multumirile pentru darul de suflet ce ni l-a facut, i-am urat lui Vasile Soimaru drum bun si mult succes în stradania sa de a scoate a doua editie a albumului si rugamintea de a le transmite calde urari de bine fratilor basarabeni.

Elena Buica, scriitoare,
Toronto, Canada

P.S.
Zilele trecute, Departamentul pentru Relatii cu Românii de Pretutindeni al României i-a înmânat lui Vasile Soimaru o Diploma de merit si Premiul special pentru promovarea valorilor culturale si nationale românesti.
Dipoma este semnata de Eugen Tomac, Secretar de Stat.
Felicitari, dle Soimaru!
Redactia TIMPUL

TIMPUL.MD
Vineri, 23 Octombrie 2009

Fraţii noştri de peste Prut ne trimit mereu semne în spiritul frăţiei. În ziua de 17 septembrie, 2009, domnul Ovidiu Creangă împreună cu colaboratorii revistei “Observatorul”, cenaclul “Nicapetre” şi Teatrul “Tudor Muşatescu” au organizat întâlnirea cu remarcabilul om de cultură din Chişinău, doctorul în economie, omul politic, sociologul, maestru al fotografiei artistice, autor a 10 volume în ultimul deceniu, Vasile Şoimaru, descendent al legendarilor Şoimăreşti din romanul lui Mihail Sadoveanu. Domnia sa ne-a adus cadou un splendid album-monografie care ne vorbeşte despre “nemurirea neamului românesc” cum spunea regretatul om de cultură Andrei Vartic, album intitulat “Românii din jurul României în imagini”. La întâlnirea aceasta în spiritul frăţiei au participat şi mulţi basarabeni stabiliţi în Canada.  Spaţiul larg al frumoasei locuinţe pusă la dispoziţie de către sufletul basarabenilor canadieni, aproape nonagenarul Ovidiu Creangă şi fiica sa Luminiţa,  a fost un cadru cât se poate de potrivit, strecurându-ne în suflet sentimentul cald că ne aflăm împreună “acasă”.

Deschiderea a făcut-o domnul director al Observatorului, Dumitru Puiu Popescu prezentând cu căldura autorul şi opera sa.   Luptător activ al mişcării de eliberare naţională şi pentru unirea Basarabiei cu ţara mamă, suflet mare, Dr. Vasile Şoimaru, alcătuind acest volum, a reuşit să-i facă lansarea la Chişinău, în mod simbolic, în ziua de 27 martie 2008, când s-au împlinit 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. Gestul acesta îşi găseşte explicaţia în faptul că  albumul este o vie mărturie a luptei pentru unitatea spirituală şi naţională a poporului român. Splendidul volum de 272 pagini, cuprinde 850 de imagini ale românilor aflaţi în afara graniţelor României, album prefaţat de scriitorul-patriot basarabean Vlad Pohilă. Din dragoste pentru neam şi ţară, pentru  păstrarea şi promovarea culturii, limbii şi valorilor spirituale ale românilor  din afara graniţelor, a umblat neobosit mii şi mii de kilometri, pe cont propriu  timp de cinci ani pentru a identifica şi a scoate la lumină ipostaze din cultura şi civilizaţia românilor,a  semenilor noştri, care şi-au păstrat identitatea de români. A surprins locuri de trai sedentar în diferite perioade istorice, imagini ale frumoaselor biserici, fântâni, izvoare, curţi, case, crânguri, portul, costume naţionale, ziduri vechi, aspecte contemporane ale neamului românesc aşa cum se află la ora actuală, dar şi mişcătoare frumuseţi arhaice. A colindat multe sate sau colectivităţi mai mari sau mici de români aflate în Rusia,Ucraina, Nordul Bucovinei, Croaţia, Valea Timocului(Bulgaria şi Serbia), Albania, Grecia, Macedonia etc. şi a făcut ca în albumul său să locuiască împreună românii aflaţi pretutindeni în lume. A fost  o muncă titanică încununată de un succes remarcabil, o carte unică.

În studiul introductiv al volumului, autorul ne spune:„Trebuie să recunosc din capul locului, că atunci când m-am pornit cu aparatul de fotografiat la drum, în urmă cu 5 ani nu mi-am imaginat că voi parcurge atât de mult. Sunt fascinat de lucrurile pe care le-am văzut“. E prezent aici un întreg univers românesc, e o carte care trezeşte conştiinţa de neam, care se adresează adâncului inimii şi sufletului nostru, o carte în care emoţiile te fac să îţi tremure vocea şi mâna când îi răsfoieşti paginile.

Mânat de dorinţa informării pentru a alcătui ediţia a doua a acestui volum, în lunile iunie-septembrie 2009, dr. Vasile Şoimaru a făcut iarăşi un tur internaţional din Caucaz până la Mările Ionică şi Adriatică, apoi în Maramureşul Mic (Istoric), dar a  sosit şi în Canada pentru lansări şi întâlniri cu românii din ţara adoptată. A poposit în Montreal unde a găsit o comunitate de români bine închegată, a trecut şi pe la Winnipeg, apoi a ajuns în localitatea Boian din provincia Alberta, la românii poposiţi acolo la sfârşitul secolului al XIX-lea, din Boianul Bucovinei, cântat de Eminescu în Doina sa. La întoarcere, a poposit doua zile în Toronto de unde a plecat acasă cu frumoase impresii şi ne-a dat şi nouă satisfacţia întâlnirii ca între fraţi.

Pe masă, alături de o pâine coaptă în casă de mâna  amfitrionului casei, o pâine mare,  aşa cum se face în Basarabia, stătea albumul-monografie, având pe prima copertă Coloana infinitului lui Brâncuşi, iar pe coperta a patra harta României Mari, dar şi o altă carte a sa “Poeme în imagini”. Autorul ni s-a adresat în graiul dulce al moldovenilor,cu vocea blândă şi calmă, cu căldură şi dăruire, dar cu vibraţie profundă.  A început cu un clip cu imagini semnificative din album, acompaniate de un cor de copii. Cântecul “Îndemn la unire” compus de profesorul Aurelian Silvestru şi interpretat de corul liceului “Prometeu” din Chişinău, având ca solistă pe Tămărica Costriţchi,  ulterior a devenit  “Imnul Naţionaliştilor Basarabeni”. Refrenul cu îndemnul său răscolitor “Hai să ne ridicăm şi să înfăptuim unirea” a avut darul de a ne sclipi ochii în lacrimi.

Au fost multe momente emoţionante, ca cel trăit când autorul  ne-a spus că această carte este un dar al basarabenilor pentru fraţii din România sau oriunde s-ar afla ei. Au fost momente  de satisfacţie aflând că elevii din ţinuturile de peste Prut vorbesc într-o limbă română foarte corect gramatical, cu accent specific limbii române. Circulând cărţi în limba română şi pătrunzând internetul pe scară mai largă, informaţiile sunt mai numeroase şi ei ştiu acum în număr mare  adevărul istoriei neamului nostru.  O discuţie ca aceasta i-a atins o coardă deosebit de sensibilă domnului Ovidiu Creangă, care, lăsând lacrimile să îi curgă în voie, ne-a vorbit despre dragostea fierbinte pentru fraţii basarabeni, despre sprijinul pe care îl acordă unor licee  de pe tărâmurile dragi ale naşterii sale, şi chiar celor din Transnistria.

Am aflat multe amănunte despre felul cum a luat naştere această preţioasă carte, despre viaţa basarabenilor ţinută în chingile comuniştilor, despre eforturile pentru păstrarea identităţii naţionale şi  despre unirea cu România, aşa cum crede că este posibilă, făcând primul pas, acela de a intra în Uniunea Europeană.

Ne-a cucerit  sinceritatea şi modul deschis de a ni se adresa. Vorbind de problemele cu care s-au confruntat locuitorii Basarabiei, în special eforturile pentru a-i deznaţionaliza, în condiţiile în care nu aveau informaţii despre ţara mamă, autorul ne spune: “M-am aflat şi eu sub influenţa propagandei sovietice de-a lungul anilor. Dar iată că timpurile s-au schimbat şi mi-am dat seama cine suntem şi de unde venim. Lucrarea de faţă este o răzbunare a mea personală împotriva regimurilor comuniste care au încercat să ne deznaţionalizeze“.
Discuţiile care au urmat pe această temă au fost vii, interesante şi nu de puţine ori cu lacrimi izvorâte din adâncul inimii. Toţi vorbitorii au subliniat valoarea acestui album care este un emoţionant omagiu adus tuturor românilor şi efortul titanic al autorului pentru realizarea lui.

Întâlnirea noastră s-a încheiat mai uniţi în spirit şi în gând şi am continuat discuţiile în grupuri mai mici, la o gustare în care pâinea de pe masă şi-a răspândit aroma şi gustul alături de alte bunătăţi din bucătăria recunoscută a moldovenilor,  de un vinişor de pe acele tărâmuri.

Împreună  cu felicitările şi mulţumirile pentru darul de suflet ce ni l-a făcut,  i-am urat domnului Vasile Şoimaru drum bun şi mult succes în strădania de a scoate a doua ediţie şi rugămintea de a duce calde urări de bine fraţilor basarabeni.

de Elena Buică, 8 Octombrie 2008
Cetatea lui Bucur